O gâză

Mai văzusem “O gâză” interpertată de Horaţiu Mălăele cu ceva timp în urmă şi m-a impresionat. Nu ştiu de ce. În orice caz, m-am hotărât să o ascult din nou şi să o scriu. În afară de prima parte, pe care am sărit-o, pentru că mă dureau degetele, deşi are şi ea importanţa sa în perceperea sensului, care m-a interesat mai puţin. Interesantă mi se pare linia ideilor, ascendentă şi apoi descendentă într-un ritm ameţitor. Anyway, enjoy.

Observ o gâză. Urcă pe tulpină. O gâză cât un bob de mei. Adică nici cât un vârf de ac. Ce ac? Mai mică. Mă aplec spre ea, o iau cu un fir de iarba, încet, uşor. Încet, să nu se piardă. E-n mâna mea. Mă gâdilă în palmă. Nu râd, c-o sperii. Sunt o fire calmă. Mai bine o pun aici, pe-o pietricică. De fapt, nici nu prea e atât de mică. Nici nu e gâză. E…un gândăcel. Dacă mă uit şi mai atent la el, e chiar gândac în lege. Cât o nucă. Să-l iau…nu-l iau. Mai ştii cum mă apucă? Parcă e o broască. Bine că nu sare. E…cât un pepene. Ba nu, ceva mai mare. Da…nici atât de mare. Doar cât un viţel, puţin mai gras. Un bou, ceva. La fel, l-aş mângâia uşor pe cap, dar nu-l ajung, că e cât un dulap. Ce zic dulap; tractor, vapor, balaur, are şi colţi, şi coadă: brontozaur. Când calcă, se cutremură pământul, iar când respiră, simt că mă ia vântul. Dar eu stau bine înfipt, puternic, stâncă, sunt sănătos şi sunt chiar tânăr încă, am bicepşii de fier şi tricepşii, şi ceilalţi muşchi la fel, căci monstrul ăsta nu-i la o adică…decât o gâză cât un vârf de ac, mai mică. E-n mâna mea, mă gâdilă în palmă. Nu râd, c-o sperii. Sunt o fire calmă.

Nu pricep şi pace!

Am chef de scris. Şi pentru că nu vreau să îmi scriu mie, o să vă scriu vouă. Vouă, cei care daţi click pe statusul meu doar din curiozitate sau din obişnuinţă, vouă, cei care căutaţi pe google (site de a cărui utilitate aveţi mai mult sau mai puţin habar) diferite chestii de care pomenesc şi eu în aberaţiile mele şi aveţi curiozitatea să vedeţi ‘ce-o mai vrea şi asta’, vouă, care observaţi pe haicinci link-ul şi îl accesaţi, sau vouă, preferaţii mei, puţini dar de încredere(încep cumva să mă repet?!), care îmi citiţi cu conştiinciozitate blogul fără să vă îndemn eu şi care mă bateţi la cap mă stresaţi îmi reproşaţi că scriu prea rar. Aşadar, vouă vă scriu, şi tot vouă vă confesez, cu riscul de a vă pierde ca şi cititori, că subiecte – nema. Bineînţeles, aş putea scrie despre încălzirea globală, despre valorile societăţii actuale în contrast cu cele ale secolului trecut, despre simbolistica elementelor primordiale in viaţa fiecăruia dintre noi, dar atunci, majoritatea în mod sigur aţi ieşi mâncând pământul tastatura, dacă mă pot exprima aşa. (Pentru că nu ştiu dacă v-am mai spus, dar eu iubesc piţipoancele şi cocalarii, deci încerc din răsputeri să mă încadrez în sfera lor de interes. Şi, nu ştiu din ce motive, tind să cred că încălzirea globală nu se află printre obiectele de interes ale acestor binecunoscute categorii. ) Aşa că mai bine scriu despre o întâmplare aparent banală care mi-a dat subiect de gândire ieri.
Ca orice fete care se respectă, am mers ieri, vineri, după şcoală, în Mall, în vederea singurului scop nobil pe care îl aveam în minte atunci: să mâncăm. Acolo, nimic neobişnuit. Până la un punct. Primesc un ghiont care îmi atrage atenţia asupra unui… uhm… să-i spunem… cavaler?! Da, cavaler ar merge. Ar merge pentru că ceva din privirea sa de bivol dezorientat îmi aducea aminte întrucâtva de un Don Juan al secolului XXI. Un Don Juan cu barbă subţire pe linia maxilarului, cu pălărie de gigolo (pe care, evident, nu şi-a dat-o jos din cap cât timp şi-a ingurgitat mâncarea mongoleză), cu haină de blană stil Fizz, doar că puţin mai feminină, cu pantaloni mulaţi în carouri şi cămaşă introdusă ostentativ în ei, şi bineînţeles, ca şi element distinctiv (pentru că, după cum probabil vă şi imaginaţi, în faţă la Mc era plin de viţei cu pălării în cap) cu un ceas de toată frumuseţea (sau nu) purtat la vedere, astfel încât să îl vadă tot prostul de la un kilometru distanţă. În orice caz, un ceas care ar echivala, în Românica noastră dragă, cu multişoare salarii medii pe economie. Dacă ar fi doar atât, aş fi găsit, cu toată lipsa mea de inspiraţie, un alt subiect pe seama căruia să scriu. Elementul care m-a frapat a fost atitudinea. Nu, nu e ce credeţi, nu era cu nasul pe sus, nu râdea zgomotos, nu făcea poze de sus cu prietena, nu îşi număra banii în public, nu, nimic (sau aproape nimic) din atitudinea de cocalar tipic, ba chiar s-a dus şi a stat la rând să îşi comande mâncarea, lăsându-şi prietenul să se joace cu iPhone-ul, i-a oferit locul viţeluşei inofensive şi neştiutoare ce era, probabil, prietena lui, în fine, dacă înfăţişarea nu i-ar fi fost atât de breathtaking, ar fi putut fi catalogat drept un „tânăr educat”, după standardele generaţiilor anterioare. Contradicţie totală între interior şi exterior. Eu ştiam că, într-un fel sau altul, ar trebui să existe o concordanta între cele două planuri. Cei care se îmbracă precum cocalarii au atitudini de cocalari, iar persoanele de bun-simţ se îmbracă în spiritul aceluiaşi bun-simţ. Ei bine, teoriile mi-au fost date peste cap. Puţin. Există şi excepţii de la regulă, probabil. Sau poate că, totuşi, pierduse un pariu. Poate că de obicei se îmbracă mai puţin ridicol şi am avut nenorocul de a-l vedea înfăptuindu-şi pedeapsa. Sau poate că noţiunea ridicolului, la mine, este alterată, iar înfăţişarea lui era foarte firească. Alegeţi voi.

Later edit: Se pare ca a doua varianta era cea corecta. Zilele trecute l-am vazut din nou pe domnisor, tot in Mall, imbracat in acelasi stil inconfundabil. Nu mai avem scapare. Ne cocalarizam incetul cu incetul. Trist.

Chef de ras cu lacrimi?

Eu dau si Mondenii, si Carcotasii, si Divertis, si Vacanta Mare, si Trasniti in Nato pe un umor de calitate. Dar hei…cine zice ca romanii nu sunt in stare?

O seara placuta in fata televizorului

Vacanta. Dorm la pranz. Mult. Foarte mult. Ma trezesc din somnul de pranz. Casc. Mult. Ma intind. Foarte mult. Bajbai dupa telecomanda. O gasesc. Casc din nou. Apas un buton. Televizorul nu se deschide. De ce nu se deschide televizorul? Apas iarasi un buton. Tot nu se deschide. Incep sa apas ca disperata pe toate butoanele. Televizorul tace. De ce taci? Ma uit la el si observ cu stupoare ca beculetul rosu nu e aprins. Ma tarasc, cand in patru labe, cand in doua picioare ce nu ar trece in o suta de ani testul de alcoolemie, spre televizor, si apas pe buton. Televizorul se deschide. Aleluia. Acum ma pot intoarce linistita in pat. Schimb programele. O iau de pe Tvr1. O telenovela in portugheza. Mai departe. Prima, reclama. Pe Euforia, o emisiune din alea copiate dupa emisiunile de pe Mtv. Ajung pe ProTV. Happy Hour. “Merge”, ma gandesc. Las telecomanda din mana. Maruta zice ca invitata este faimoasa, multiubitul idol al pitzipoancelor cu aspiratii inalte, cea care detine numele cu cea mai frumoasa cacofonie din showbiz-ul romanesc, cea mai cea si mai cea, “Ah, ce bine ca vaza imi acoperea fata!”, Hormonica Columbeanu. Iau repede telecomanda in mana si schimb. Ajung pe Acasa. Povestiri Adevarate. Subiectul permanent, Nikita. Sau Nichita. Sau cum si’o mai scrie ea numele. De-acu frate, alta elefantica mica si dragalasa, cu un nume destul de normal, pe care bineinteles ca nu il cunoaste nimeni. Numele de scena face diferenta: Savarina! Stiu, suna pervers. Pentru mine oricum nu face nicio diferenta. Ei, si din cate au procesat motorasele mele incetinite de criza financiara, aceasta micuta si draguta Savarina, de meserie boxeuza…boxeara..boxeritza…(cum Dumnezeu le zice fetelor care boxeaza?), care o mai batuse o data pe Nikita slash Nichita, credea ca a invatat-o pe subsemnata minte sa stea cumintica la ea acasa, ca s-a facut de ras destul ca a batut’o Eclerul. Amandina. Pardon, Savarina. Dar ti-ai gasit! Nikita slash Nichita a aparut peste ceva timp, aruncand in stanga si-n dreapta zvonuri cum ca ea ar fi proxeneta unor pseudovedete precum Marinela Nitu, Alina Plugaru, Sexi Braileanca, Magda Ciumac si nu-mai-stiu-cine. Atunci, pe Savarina noastra n-a mai rabdat-o frisca. S-a enervat pana la culme si chiar peste ea, si, luandu-si frumusel antrenorul de manuta (sau invers, nu avem certitudini in acest sens), a aparut la Povestiri Adevarate spunand ca ea o bate pe Nichita slash Nikita (frate, chestia asta incepe sa ma enerveze. O sa’i spun Nikki.) la orice: sah, table, fotbal, K1, tenis si toate sporturile inventate si neinventate. O singura problema ar fi: Nikki e insarcinata. Atunci Amandina, enervandu-se din cale afara, folosind cele cateva cuvinte din vocabularul ei desfrunzit, a facut o dezvaluire (ce s-a dorit a fi) socanta: pe Nikki a dezvirginat-o tat’su. Iaca, fix de asta nu puteam eu dormi noaptea. Pe bune. Ma tot intrebam: cine o fi dezvirginat-o pe elefantica? O fi folosind afrodiciace? Cu siguranta. Asadar, pe fundalul imaginilor cu senzuala Nikki- cand tavalindu-se ca o felina in calduri (caldura mare, mon’şer!) prin nisip, cand facand rugaciuni in biserica declarandu-se “foarte credincioasa” si inchinandu-se, cu microfonul la gura bineinteles, la icoana lui, citez, “Mantuitorul Sfantul Mina”, cand balanganindu-si burta imensa, fara macar un chilot gumat sau ceva care sa denote un bun simt cat de insignifiant si inofensiv, cand recitand din Eminescu featuring Nikki, cand impartasindu-ne vastele-i cunostinte in materie de poeti: Nichita Stanescu (haoleo, manca’ti’as, ăsta te-a copiat fa, iti zic io. da’ lasa ca tot tu esti unicata si stilata, sa moara familea mea.), cand pleonasmand la greu cu capul in jos intr-un carusel- Savarina ameninta, antrenorul traducea intr-un limbaj cat de cat elevat ceea ce vrea Savarina sa spuna, prezentatoarea vorbea despre “drama” prin care a trecut Nikki, iar Cristi, gagiul lui Nikki, aka taticu’  lu’ copilu’ ei, tipa la toti, ameninta ca el taie si spanzura daca nu o lasa pe Nikki a lui in pace sa-si vada de sarcina. Pana aici perfect, nimic altceva in afara de mizeriile cu care ne-au obisnuit deja aceste personaje din showbizul romanesc, pe care noi le numim “vedete”. Totusi, nu vi se pare putin…doar putin penibil sa vina Savarina, care nu e prea diferita de Nikki in privinta culturii si a bunului simt (as spune si a greutatii, dar nu vreau sa fiu rea), ca o amazoana, o protectoare a pseudovedetelor si a acestui elementar bun simt, al carui inteles ii este strain si pentru care imi tot racesc eu gura aici degeaba? Nu? Nu. Toate bune si frumoase. La sfarsit, prezentatoarea o intreaba pe Savarina daca are sa’i transmita vreun mesaj lui Nikki. Aceasta, cu zambetul ei dulce de prajitura insiropata aflata in necaz, bajbaie “s-o…bat”. Antrenorul incepe sa zambeasca cu subinteles (cacofonie fiindca asa vreau eu!) si replica, intr-un mod care mi s-a parut absolut genial: “Ea asta a invatat, asta face”, dupa care incepe iar sa ii dea inainte cu povestea aia cum ca ei vor sa apere onoarea si prestigiul vedetelor din Romanica blablabla. Deci asta era, de fapt si de drept, chintesenta problemei: Savarina era doar un element de care antrenorul se folosea pentru a-si face reclama. De ce imi suna asta atat de cunoscut? Oare pentru ca traim in Romania? Da. Dupa ce au terminat cu subiectul asta, au trecut la cazul unui copil care fusese torturat de o asistenta maternala pana cand si-a dat duhul. Infiorator, groaznic, inimaginabil, cumplit, dar cum mai poti sa iei in serios acest caz cand el este bagat in aceeasi oala cu subiecte de un prost gust dus la extrem, cum este cazul Savarinei? Mi se face scarba si schimb programul. Pe Antena 2, emisiunea “Rai da’ buni”, in care invitata era Andreea Banica. O Andreea Banica uriasa din toate punctele de vedere: insarcinata, grasa, cu parul tapat care ii facea capul sa semene cu un bostan gigant, cu boalfe, cu tenul gras si iritat. Incerca sa puna un pampers unui bebelus de jucarie. Bineinteles, cu fata la spate, cum ii sta bine unei vedete insarcinate care se respecta. In rest, glume proaste, ca ar angaja-o ca bona pe coprezentatoare (aka figuranta blonda cu forme generoase), dar ii este teama ca sotul ei s-ar putea indragosti de ea. Ahaha. Sa mori de ras, nu alta. Schimb pe toate canalele de muzica: pe unul Katy Perry (bleah), pe altul cinci tipe imbracate in toate culorile curcubeului chinuindu-se sa faca vocalize, pe altul Lady Gaga calare pe delfinul gonflabil (bleah bleah), pe Mtv “Hogan knows best” (sotia ii spune doctorului sa faca el mai intai curatire de colon sau ceva de genul asta, ca ei ii este frica fiindca tre’ sa’i bage ceva in fund si vrea sa se asigure ca nu pateste nimic, si dupa aia promite ca face si ea. doctorul se duce, face treaba, si cand iese familia plecase. ahaha. amuzant, nu?), pe altul reclama aia scarboasa la Coca Cola in care doua limbi vorbesc cu un ochi.bleaaaaah. M-am lamurit si cu muzica. Mai schimb si pe Protv, poate a plecat Hormonica. Dar ce credeti, ca se lasa ea asa usor? Acu vorbeau despre un jeleu de un metru care pornea din gura ei si ajungea in gura unuia, Antonello sau ceva de genul asta, care acu o santaja. Monicaca ii tot zicea lui Maruta, cu un ton extrem de senzual, si dandu-si, bineinteles, parul peste cap, “Hai maaai, lasa-ma in pace, mai bati mult campii cu chestiile astea?”. Intr-adevar, idoli ca ea tot sa ai. Mai rabd, zic, poate totusi are si el un invitat mai de doamne’ajuta. Ti-ai gasit. Dupa Monica, careia ii este frica sa se ridice de pe canapea fiindca “rochia e foarte scurta”, o alta invitata de onoare: Marinela Nitu! Iau telecomanda, sting televizorul, o trantesc cat colo si pun mana pe o carte. Mai bine citesc.

Craciun fericit, scuze de mass

Craciunul tocmai a trecut, si, odata cu el, s-au terminat si mesajele alea foarte dragute specifice perioadei care, oricat de dragute ar fi, ajung sa te dispere dupa cateva zile de citit texte, versuri (extrem de inteligente in esenta, indubitabil, create de minti prealuminate. Nu pe bune, cui dintre voi i-ar fi trecut prin cap sa compuna ceva de genul: “Mos Craciun cu plete dalbe a sosit de prin nameti. Si pe fruntea lui scria…Craciun Fericit dumneata!”  Ah? Asa-i ca te simti inferior?) pe care le-ai fi putut gasi si daca ai fi cautat pe Google “urari de craciun“. De ce sa fiu ipocrita, si eu am trimis mass in grupurile de prieteni si colegi in Ajun, atata doar ca nu le-am luat de pe Google. Anyway, am meditat indelung si am avut stralucita idee de a face un Top 5 cu Cele mai originale si de mare valoare mass-uri de Craciun ever. Here we go:

Locul 5:

vezi ce vrea fiecare de la tine de MOS CRACIUN :

1 nr de telefon

2 un sarut

3 sa fim impreuna

4 sa ne impacam

5 un parfum

6 sa fi prietena mea                [cred ca o sa ma multumesc cu parfumul...]

 

Locul 4:

care primeste cu colindu?? ( conditzii ca sa va colind: sa avetzi mult mult whisk;;)de preferintza belanntaines sau jack:X:>)

 

[ia spune dragule, un sut in trei litere nu ti-ar conveni?]

Locul 3:

mos craciune , mos craciune  pe la noi sa nu mai vii ca iti bag p… in gura si m-a pis pe jucarii. mult noroc si l-a multi ani!

[hai mai Tilica, nu fi trist, poate ti-a uitat adresa. Sau poate parintii tai te pregatesc sufleteste pentru a-ti spune in noaptea de Revelion ca esti adoptat. Muhahaha.]

Locul 2:

Simt nevoia sa o fac…am nevoie sa o fac cu u…te rog stiu k u sti sa o faci bn….hai ca va fi un vis sa o fac cu u…o faci cu me???…vrei sa faci cu me bradul de Craciun????(scz de mass) hy ca astai tare

[hy ca daca tii neaparat, me face cu u o lectie de gramatica, da' nu prea multa, ca dupa aia te doare capu si iti vine sa te insori. Si inteleg ca duci lipsa, da' parca nici chiar asa...]

Locul 1:

Tararapararapapataaam

 Se acorda pentru deosebita sensibilitate de care da dovada in procesul de compunere, precum si pentru perceptia profunda asupra Craciunului:

Decor in alb, Nameti si ger… Colind la geam, Colind in cer… An dupa an, veac dupa veac, Sarbatorile de iarna, care cuprind intreg Pamantul cu frumusetea si vraja lor, reamintesc omenirii dragostea Creatorului pentru toti copiii Sai. Fie ca toate visele pe care le fauriti in aceste zile magice de Sarbatoare sa se implinesca si drumul strabatut pentru realizarea lor sa va aduca bucurie in inimi, iar in case, fericire si belsug. LA MULTI ANI !!! SARBATORI FERICITE !!! + bani femeie si multe altele pt baieti

Intr-adevar, Sarbatorile de iarna reamintesc omenirii dragostea Lui pentru noi, dar se pare ca tu nu prea ai nicio tangenta cu “omenirea”…

 

Dragilor, daca tot simtiti nevoia sa dati massuri cum simtea ala de sus nevoia sa faca bradul, NU mai adaugati nimic din intelepciunea voastra rara. Daca dati mai departe toate massurile primite, lumea va banui ca sunteti prosti. Daca va mai si lasati semnatura pe ele, veti indeparta orice urma de indoiala. Sau asta si vreti?

Dreptul la prostie! Cer abrogare!

Stiti ce urasc eu cel mai mult si mai mult in lumea asta? Nu. Vreti sa stiti? Nu. Dar o sa va spun oricum. Urasc cand unii oameni care nu au nicio treaba cu un anumit domeniu au aere de specialisti. Urasc sa vad cum pe site-uri gen pitzipoanca unele domnisoare mor de ras la poze si la comentariile lui Bad Pitzi, ale Iepurasului de plus etc, pana cand isi vad propriile poze pe site, moment in care incep sa tune si sa fulgere cum ca e cel mai de căcat site. Urasc pe cei care scriu in engleza la status chestii de genul: “I worck you not der distrub ori els fack yu!”. Urasc fiintele de gen masculin cu alura de sobolani epileptici care poarta tricouri cu “Gigolo Italiano 800(00..0) $” sau “De Puta Madre”. Urasc oamenii destepti care nu au auzit de modestie. Urasc falsitatea. Si mai presus de toate, il urasc pe tipul asta, pe care nici nu-l cunosc, dar care m-a determinat sa scriu postul asta. De fapt nervii facuti de el m-au determinat. Whatever.

Mihai T: ce faci mai?
Mihai T: mai da nu vrei sa vorbesti?
Mihai T: da de ce nu raspunzi mai
Mihai T:?
rAdDy .: ia spune tu
rAdDy .: ce scrie la statusul meu?
Mihai T: cu adica
Mihai T: ?
rAdDy .: citeste statusul meu
Mihai T: mai esti neam cu ingeras scumpic
Mihai T: ?
rAdDy .: omg. nu cunosc niciun ingeras scumpic
Mihai T: minti
Mihai T: nu ai aidiul ei
rAdDy .: eu mint?
rAdDy .: nu am dragule id-ul ei
rAdDy .: si poate esti atat de dragut sa-mi raspunzi la intrebare
rAdDy .: ce scrie la statusul meu?
rAdDy .: stii tu, status e chestia aia care apare dupa numele meu
Mihai T: nu scrie nimic
rAdDy .: deci la toata lumea scrie si la tine nu?
Mihai T: la mine nu
rAdDy .: ok..atunci sa te informez
rAdDy .: scrie “not at my desk”
rAdDy .: stii ce inseamna?
Mihai T: la mine nu scrie nimic
rAdDy .: nu asta te-am intrebat
Mihai T: am inteles
rAdDy .: si imi raspunzi?
Mihai T: nu
Mihai T: ca am treaba
rAdDy .: aa..si pana acum nu aveai?
Mihai T: zi ma ce vrei
rAdDy .: eu ce vreau? tu imi dai buzzuri de doua ore si tot eu sa zic ce vreau? interesant.
Mihai T: nu am vrut sa iti scriu tie scuze
rAdDy .: asta e chiar mai interesant
Mihai T: nu mai conteaza
Mihai T: bine hai ca til dau
rAdDy .: ce sa’mi dai om bun?
Mihai T: nimic
rAdDy .:  doamne iarta’ma
Mihai T: de cae
Mihai T: ai o problema
rAdDy .: eu am o problema?
rAdDy .: da..intr’adevar, eu is aia cu probleme
rAdDy .: tu esti asa perfect
Mihai T: da
rAdDy .: imi pare bine ca ma aprobi

Ziceti voi, cum, ce ce sa faci, ce puteri supranaturale sa ai ca sa nu te enervezi? De ce? Ce am facut sa merit asta? Ce vina am eu ca omul are probleme mai mari decat buzele Elenei Basescu?  Trebuie sa i le suport eu? Incep sa cred ca democratia e prea democratie si libertatea e prea libertate. Stiu stiu, sunt o comunista. So shoot me.

Seara cea…sfanta?!

Cand ma gandesc la Craciun, oare ar trebui sa imi vina in minte Nasterea Domnului? Nu de alta, dar nu este nici pe departe asa. E ceva gresit in faptul ca ma gandesc la un mos cu barba alba imbracat in rosu care se prapadeste de ras (din motive necunoscute) atunci cand, pe la varsta de 4 ani, fac o remarca de genul “Mosule, tu semeni cu varu’ lu tata ala micu’, Daniel!”? Nu cred. Oare daca nu ar fi colindele, ar mai sti cineva care este adevarata semnificatie a Craciunului? Cata lume merge la biserica? Cata lume este atenta (sau participa) la ora de religie? Cati bunici se mai obosesc sa povesteasca nepotilor cum L-a nascut Maria pe Mantuitor? Din ce in ce mai putini. Totusi, Craciunul este si va ramane, indiferent sub ce forma, una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, de care ne bucuram cu totii in egala masura. Numai mortii si nebunii nu se bucura de venirea Craciunului (Ok, stiu ca nu aceasta era varianta originala, dar cred ca are destul adevar in ea).

Poate v-a murit hamsterul de curand. Poate v-ati uitat pisica in boxa. Poate datorita vecinului de la 3, care da muzica la maxim noapte de noapte, aveti cearcane pana la calcaie. Poate vi s-a stricat manichiura cu model de om de zapada imediat ce ati iesit din salon. Poate vi s-au ars cozonacii, friptura, drobul, cighirul in ziua dinaintea Craciunului. Poate bradul cumparat s-a dezmembrat de cum ati ajuns acasa. Poate v-ati certat cu cei mai buni prieteni din cauza unei prostii. Poate faceti alergie la pocnitori. Poate urmeaza sa va petreceti Revelionul singuri. Poate veti sta in casa toata perioada Craciunului. Nu conteaza. Nu conteaza chiar deloc. In seara asta nu aveti voie, nu aveti dreptul sa fiti suparati. In seara asta puteti doar sa fiti fericiti. Si nu fiindca asa spun eu, ci fiindca este intr-adevar o Seara Sfanta.

Craciun fericit, dragii mei, alaturi de indeplinirea a cat mai multe dorinte!

Ego kai mono ego

Am in jur de 15 articole incepute si neterminate. Tocmai m-am hotarat ca acesta NU va intra in acea categorie.

Egoismul…cineva mi-a spus in seara asta ca se afla in fiecare dintre noi. Nu stiu din ce motiv, dar m-am gandit automat la Maica Tereza. E destul de greu sa crezi ca ea ar fi putut avea o doza, oricat de insignifianta, de egoism in interiorul ei. Dar probabil ca, constienta fiind de faptul ca in fiecare dintre noi, odata cu desavarsirea ca fiinte umane, sunt sadite seminte de ura, trufie, egoism (din pricina pacatului originar, dupa cum au incercat sa ne invete toti cei care au contribuit la formarea personalitatilor noastre), Maica Tereza incerca nu sa le ignore, stiind ca natura umana nu poate fi sfidata, ci sa le curme de la radacina ramurile ce i-ar fi putut inlantui sufletul. Multi incearca, insa ea a reusit. Nu stim daca, intr-adevar, autoflagelarea (echivalenta cu purificarea in credinta unor secte) a fost cea care a ajutat-o, asa cum sustine Dan Brown in “Codul lui da Vinci”. Mie, una, mi se pare o aberatie sa crezi ca suferinta fizica pe care ti-o provoci in mod deliberat te poate ajuta sa iti purifici sufletul, gandirea. Unde gasim asa ceva in invataturile lui Hristos? Nu e, oare, o dovada a faptului ca in subconstient rugaciunea nu pare a fi un mod de purificare indeajuns de puternic? Credinta trebuie dovedita sau simtita? Dar probabil ca habar nu am despre ce vorbesc si aberez.

Revenind la subiect, una dintre invataturile propovaduite de Maica Tereza a fost altruismul, opusul egoismului si egocentrismului, care se constituie intr-una dintre valorile fundamentale ale crestinismului. Mi se pare foarte normal, toata lumea ne invata sa fim altruisti, sa ne “iubim aproapele ca pe noi insine”, dar foarte putini ne arata cum sa o facem. Probabil ca cei care ne demonstreaza ceva sunt cei care primesc Premiile Nobel. Da, am foarte multa logica in noaptea asta, stiu.

De unde vine cuvantul “egoism”? As fi reusit sa raspund la aceasta intrebare, cred, si in clasa a doua, in prima mea saptamana de cursuri de limba greaca, cand vastele mele cunostinte imi permiteau sa conjug verbul ”a fi”, alaturi de pronumele personale corespunzatoare. Bineinteles, nu le-am invatat logic, ci pe de rost: ego ime; esi ise; afto/afti/afto ine; emis imaste; esis isaste; afta/aftos/afti ine. Din prima, mi-a picat fisa ca “ego” inseamna “eu”. Egoismul, egocentrismul, egolatria, egotismul, toate aceste notiuni au legatura cu persoana I singular. Fie ca e vorba de tendinta de a te supraestima, de a te privi ca pe centrul Universului, de a pune interesele proprii mai presus de orice altceva, sau chiar de a simti o iubire pentru propria persoana destul de puternica pentru a estompa orice alt sentiment omenesc ce nutreste in tine, atunci cand aud un cuvant ce contine acest element de compunere “savanta”, inclin sa cred ca “nu e de bine”.

Fiecare dintre noi adapostim in propriul spirit cate o doza, mai mica sau mai mare, din fiecare dintre trasaturile de caracter exprimate prin aceste cuvinte. Si gelozia e o forma de egoism. Si nevoia de a fi iubit e o forma de egoism. Si oare cine poate spune ca nu le-a simtit niciodata?

NU E HI5!!!

In seara asta, ce credeti ca mi-a fost dat sa aud/vad? Ma intreaba o stimabila domnisoara pe care o tin prin lista mea ca fiind prietena vecinei prietenului surorii unchiului colegei amicului verisoarei amicei mele, ceva de genul: “Faata, cum ai reusit sa-ti faci hi5u’ asa de misjto?:O”.  Profilul meu de hi5 nu este deloc “misjto”. E banal. Fapt pentru care nu m-am simtit deloc flatata cand am vazut aprecierea domnisoarei. O intreb ce vede ea atat de deosebit la el si dupa lupte seculare, imi dau seama ca, de fapt, ea nu se referea la hi5. Se referea la blog. Mi-a luat in jur de 43 de minute 37 de secunde si 52 de zecimi de secunda pentru a o convinge ca acesta nu este un hi5 si ca mai exista si alte site-uri in afara de hi5.com. Pentru biata fata, a picat ca o dezamagire, pentru ca “vroiam si eu sa-mi fac asa…”. Hi5 fara poze. Hm. Interesant. Anyway, pentru toti dereglatii, pardon, debusolatii, titlul post-ului este clar. ACESTA NU E UN HI5! Daca asa ai crezut, ia-te de urechi si iesi. Noapte buna.

Genul meu si numai al meu…

Tot aud vorbindu-se despre ce “gen” suntem fiecare. Si nu, nu ma refer la masculin, feminin sau neutru. Asa ca m-am gandit ca poate ar trebui sa imi dau seama si eu ce…gen sunt. Si ce moment mai bun as fi putut sa gasesc pentru a-mi pune asemenea intrebari existentiale, decat “frumoasa” seara de 17 noiembrie, in care sfidam cancerul de afara stand in camera mea calda, sub o patura si mai calda, invatand la fizica penru testul de a doua zi? Si ce loc mai bun pentru a-mi da un raspuns as fi putut gasi, decat jurnalul cu flori cusute pe coperta, care ma astepta rabdator sa ii impartasesc toate visele si bucuriile, toate deznadejdile si “succesurile”, toate intrebarile si raspunsurile? Sunt linistita. Chiar multumita. Pentru ca, desi voi lua 5 in test la fizica, macar stiu ca am facut ceva bun. Pentru mine si numai pentru mine. Am aflat mai multe despre mine…am aflat ce “gen sunt”.

Sunt genul care poate sta o ora uitandu-se la acelasi lucru nemiscat, fara a se plictisi. Sunt genul care raspunde cu “nu” la toate intrebarile, pentru ca mai apoi sa intrebe “Ce-ai spus?”. Sunt genul care poate sta fara regrete cu cartea in mana pana la 1 noaptea, desi ar fi putut termina la 8 seara daca se lipsea de patinoar. Sunt genul care strange toate lucrurile absolut nefolositoare, pentru ca ii amintesc de un moment placut, aruncandu-le pe cele ce s-ar putea sa ii fie, vreodata, de ajutor, fiindca “ocupa loc”. Sunt genul care iubeste culorile, dar adora sa poarte negru. Sunt genul care se entuziasmeaza pana la euforie in asteptarea unui moment, pentru ca mai apoi sa-i piara orice chef cand evenimentul e pe cale sa se petreaca. Sunt genul care uita de tot si toate atunci cand scrie exact ce-i trece prin cap, fara a sti, fara a-i pasa daca acele cuvinte vor avea vreodata sens pentru cineva, in afara de el insusi. Sunt genul care, desi avertismentul cu “Low Disk Space” apare din 5 in 5 secunde, nu sterge nimic, fiindu-i teama ca ar putea sa regrete mai apoi. Sunt genul care incearca sa zambeasca tot timpul si nu ii iese niciodata. Sunt genul care prefera sa-si numeasca un prieten “blegule”, inainte sa-i explice ce a gresit. Sunt genul care tinde sa descopere absolutul, dar nu vede ceea ce este exact sub nasul lui. Sunt genul care isi ia papucii de casa cu ursuleti pana la magazin, indiferent de cate priviri strambe ar atrage. Sunt genul care se cearta pana la epuizare pentru niste cauze in care crede, desi nu ii vor aduce niciun folos, cedand usor in cazurile in care ar putea sa aiba ceva de castigat. Sunt genul care asteapta cu nerabdare un sfarsit, desi stie ca tot ce ii va aduce el va fi doar un nou inceput. Sunt genul care se bucura cand vede ceasul batand fix, desi nu crede in superstitii. Sunt genul care rade de 100 de ori la un banc bun, pentru ca mai apoi sa rada de alte 200 de ori cand merge singura pe strada si si-l aminteste. Sunt genul care prefera sa scrie in jurnal decat sa isi invete la fizica, constienta de inconstienta, constienta ca o va costa. Sunt genul caruia ii plac la nebunie unele lucruri, pana cand iese din magazin cu ele in sacosa. Sunt genul care, desi stie ca va fi prinsa, nu poate lasa fituica din mana. Sunt genul care incepe 20 de carti si nu termina niciuna. Sunt genul care rupe toate lucrarile si le arunca, inainte sa vada ce a gresit. Sunt genul care detesta cainii tip sobolan (gen chiuaua) si adora Husky si Saint Bernard. Sunt genul care uraste atat manelele, cat si hip hop-ul romanesc in care se vorbeste despre bani, femei si bautura, dar danseaza pe amandoua la o petrecere. Sunt genul care sta imbracata cu trei randuri de haine si invelita cu 2 paturi si o plapuma daca afara e iarna, desi in casa sunt 30 de grade. Sunt genul caruia pisicile negre ii poarta noroc (am o pisica neagra). Sunt genul care mangaie toti cainii vagabonzi, desi stie ca sunt plini de purici sau nespalati de la ultima ploaie. Sunt genul care, daca ii e somn, rade o ora cand vede un deget. Sunt genul care da ignore fara alte comentarii celor care incep conversatiile cu “helau papusa”. Sunt genul care, daca la un minut distanta de casa realizeaza ca si-a uitat ceva, suna sa vina cineva sa i-l aduca. Si de ce am scris aici toate chestiile astea fara absolut niciun sens, scop sau folos? Probabil pentru ca sunt genul care sa scrie toate chestiile astea, fara sens. Sau scop…sau folos.

« Articole mai vechi intrări mai noi »