Radyana's Weblog

In the stars we trust. Or not

Tessa — Tue, 04 Aug 2009 20:05:44 +0000

M-am decis sa nu mai citesc in viata mea horoscopul. Majoritatea sunt facute in bataie de joc, ca de exemplu:

Horoscop Fecioara August 2009

Intelect: Intelectual situatia se prezinta bine si va fi foarte bine spre sfarsitul lunii.
Sanatate: Cu sanatatea nu veti avea probleme.
Profesie: Profesional va fi o perioada linistita.
Bani: Financiar va veti descurca din ce in ce mai bine.
Dragoste: In dragoste situatia se prezinta bine si nu veti avea probleme.

Sau, in cazul in care sunt mai elaborate, nu se potriveste deloc, deloc, dar absolut deloc cu realitatea. Chiar astazi am descoperit ca am o frica teribila pentru microbi si virusi. (Am multe fobii. Asta nu e una din ele.); Ca as fi creata pentru a face cercetari in domeniul matematicii sau chimiei, datorita elementelor rationale si logice ce imi definesc personalitatea. (Ar trebui sa le trimit o poza cu testele mele la mate si chimie); Ca sentimentele mele sunt doar de natura practica. Ca nu necesit afectiune, ci parteneri de discutii inteligente. (Dumnezeule, asta nu are cum sa se potriveasca nimanui); Ca ador sa colectionez lucruri si fac din asta un hobby care imi ocupa foarte mult timp.(Am colectionat servetele timp de doua luni cand aveam 9 ani.);Ca sunt o fire foarte ordonata, calculata si riguroasa.(Ar trebui sa imi pozez si camera in starea ei de zi cu zi).
Oare sunt singura care pateste chestii de genul asta? Se potrivesc cuiva prezicerile “astrologilor”? M-as mira.

Hai sa privim si invers

Tessa — Fri, 10 Jul 2009 18:49:05 +0000

Sunt nervoasa. Foarte nervoasa. Astazi am vazut unele chestii care mi-au dovedit ca anumite idei ramase la stadiul de suspiciuni in mintea mea erau, de fapt, foarte adevarate. Cand asociem cuvintele “rrom” si “discriminare”, ne gandim intotdeauna la discriminarea pe care o exercitam noi, romanii, asupra celor de etnie rroma. Dar nu ne gandim niciodata ca si rromii, in comunitati mai largi sau mai restranse, ne discrimineaza pe noi, romanii, in propria noastra tara, in care avem bunavoina sa le permitem sa isi continue traiul, in loc de a-i expulza, asa cum bine stiti ca sugera o persoana relativ importanta din Romanica.
Intamplator, nu de mult, butonand telecomanda, am dat peste o emisiune numita “Consilier de urgenta”. Era in discutie situatia unei familii formata din sot, sotie, mama si sora sotului. Problemele in acea familie erau generate de faptul ca sotia, spre deosebire de ceilalti, care erau de etnie rroma, era romanca. Era batuta in mod frecvent de soacra si cumnata pentru aceasta “teribila vina” pe care o purta, aceea de a fi de alta etnie. M-am gandit ca poate este un caz izolat. Astazi, insa, am vazut ceva ce nu credeam ca se poate intampla pe strazile tarii noastre, in plina zi. Un grup de femei, toate maturatoare de scari de bloc (nu stiu daca are un nume mai elevat aceasta meserie, insa ele asta fac: curata scari de bloc, asa ca nu ma voi mai complica), format din trei femei de etnie rroma si o romanca. Cele trei mergeau in fata romancei, cand aceasta din urma s-a hotarat sa faca un gest necugetat: sa mareasca pasul pentru a ajunge sa mearga in rand cu colegele ei. Una din cele trei a ridicat mana spre ea (moment in care victima si-a aparat corpul, fiind evident faptul ca nu era prima data cand asa ceva se intampla), tipand ceva de genul “Unde te bagi faaa, in m** ma-tii, ca-ti f** una de te..” Va puteti imagina continuarea plina de invective. Romanca isi relua pozitia de coada a tigancilor. Ma scuzati, dar astea nu se numesc “femei de etnie rroma”. E prea frumos spus. Mult prea frumos. Se numesc TIGANCI! Am ramas stupefiata. Cu siguranta acestea nu sunt cazuri izolate. Nu e posibil sa se intample asa ceva, oamenii care, poate, nu au avut posibilitati sa isi continue studiile, sa fie umiliti de ultimele persoane din lume, carora le-a lipsit dorinta de a invata, si nu suportul financiar.
Cand copiii nu vor sa invete, parintii cu tact le spun ca vor ajunge sa mature strazi. Ar trebui sa le spuna ca vor ajunge sa mature strazi SI vor fi umiliti de oamenii de cea mai joasa speta, care ii vor trata ca niste sclavi in propria lor tara. Daca au creier cat al unui gandac de copac si ratiune cat a unei gargarite, vor pune imediat mana pe carte.

Variatiuni pe aceeasi tema

Tessa — Sun, 21 Jun 2009 20:52:21 +0000

Ce usor e sa pui etichete! De la oameni, idei, filozofii de viata, pana la carti, stiluri de muzica, de imbracaminte, gesturi. Simtim nevoia de a clasifica elementele universului nostru, simtim nevoia de ordine exterioara care sa se reflecte in starea interioara. De prea putine ori se si intampla, insa. Tindem sa ii lipsim pe cei din jurul nostru de privilegiul de a-si face cunoscute adevaratele personalitati, fiindu-ne mai usor sa ii privim de dupa masca atat de frumos colorata pe care le’o distribuim in mod inconstient. Ne credem atotcunoscatori. Si totusi, nu suntem. In realitate, suntem chiar mult mai jos pe scara infinita a evolutiei decat ar putea crede chiar si cei mai pesimisti. Suntem atat de slabi, atat de mici, atat de nestiutori, insignifianti si inofensivi in naivitatea noastra, crezand ca avem onoare, credinta si crezand ca avem vreo importanta in lume. Putem promite multe, dar putem indeplini putine. Putem promite marea cu sarea si nu putem oferi decat un pahar cu apa. Putem promite cerul cu norii si putem oferi doar o picatura de ploaie. Putem promite luna si stelele si oferi doar praful lor. Putem promite ca avem credinta intangibila, iar in urmatoarea secunda, putem pleca fara a privi in urma. Suntem atat de legati de pamant, atat de legati intre noi. Nu putem fi niciodata singuri. Cerul ne asculta, Dumnezeu ne vede, pamantul ne cheama, vazduhul ne vorbeste. Incercam sa ne desprindem de pamant, dar radacinile sunt prea adanc infipte realitatea secundei in care traim. Putem sapa pentru a ne elibera, ne putem zbate, putem lupta, dar nu avem nicio sansa. Ne afundam si mai mult, ca in nisipuri miscatoare. Fiecare zi a vietii noastre nu este decat o parte insignifianta a legendei lui Icar, pe care o reconstituim fara sa vrem. La ce bun ca am evoluat atat, daca tot nu am reusit sa inventam un lipici care sa nu fie topit de primele raze ale soarelui?

Light my soul

Tessa — Thu, 14 May 2009 18:43:51 +0000

Ca sa incep cu concluzia, voi spune ca lumina e totul. Fara lumina, lumea si-ar continua existenta, dar nu am putea-o vedea. E ca si cum nu ar mai exista nimic. Daca e sa privim lucrurile din alt punct de vedere, lumina este elementul esential necesar fotosintezei. Fara lumina, plantele nu ar mai produce oxigen. Fara oxigen, ne-am inceta si noi existenta intr-o buna zi, o buna zi foarte apropiata. Lumina e legata de tot ce e pur, sacru. Lumina, pentru noi, e ceva obisnuit. Ar trebui sa ne gandim cat pretuieste un urs polar o raza de lumina dupa o noapte de sase luni. Care e starea noastra de spirit atunci cand apare soarele, in comparatie cu cea pe care o avem noaptea?
Am vazut odata o emisiune in care un tip umbla pe strada intreband cetatenii care este viteza intunericului, daca viteza luminii e de trei sute de mii de km pe secunda. Intrebare tampita, stiu, dar mi-a ridicat cateva semne de intrebare. Primul a fost: Cui ii pasa de intuneric? In noaptea de Inviere, luam intuneric? Nu, luam lumina. Unui om intelept ii spunem intunecat? Nu, ii spunem luminat. Se numeste intunericul ochilor? Nu, omul poate simti, la apogeu, o iubire asemanatoare cu cea pentru lumina ochilor.
Regasim picaturi de lumina in fiecare fragment de viata. Stim sa le apreciem? Nu, bineinteles, doar suntem oameni. Dar daca Dumnezeu ar fi uitat sa creeze lumina? Ce ar fi putut inlocui un rasarit de soare in nuante rosiatice, sclipirile revarsate in roua diminetii asternuta pe firele de iarba, si toate acele mici bucurii ale copilariei precum hartia care ia foc sub lupa, sau umbrele de iepuri si fluturasi pe perete? E inutil sa constat ca lumina e elementul cel mai important al vietii. Insa, ca toate lucrurile cu care ne-am obisnuit si despre care credem ca ni se cuvin, nici macar nu ne obosim sa ne gandim la importanta ei. Poate ca, citind asta, ati mai intalnit putina..lumina?!

Later edit: Tocmai am dat peste un citat foarte frumos al lui Edgar Allan Poe, legat, intr-o oarecare masura, de tema luminii. Nu e foarte poetic la prima vedere, insa substraturile sale sunt universal-valabile: Those who dream by day are cognizant of many things which escape those who only dream by night.

Eurovision

Tessa — Thu, 14 May 2009 18:04:03 +0000

Anul asta, la Eurovision, dupa parerea mea, avem cea mai buna melodie. Putin superficiala, versuri putin deplasate, insa extrem de comerciala. Elena Gheorghe are voce buna, iar melodia i-o pune in valoare. De aratat, arata bine. Daca s-ar duce un pitic in creierul fiecarui cetatean ce are dreptul de a vota pentru o tara si i-ar porunci sa voteze dupa cum ii spun simturile vizual si auditiv, sunt sigura ca am castiga. Absolut sigura. Problema e ca acesti pitici nu exista. Daca luam cate o harta sau un atlas langa noi in timp ce ne uitam la Eurovision, am constata cu surprindere (sau nu) ca aproape toate tarile acorda cele mai mari punctaje tarilor vecine. Cele din fosta Uniune Sovietica aproape intotdeauna voteaza cu Rusia. Anul asta, e aproape sigur ca Turcia va castiga. Observati frecventa cuvantului “aproape”. E datorata faptului ca inca mai exista unii oameni care gandesc cu propriile lor jucarii de gandit. Prea putini, din pacate. Dupa cum spuneam, melodia Turciei e si ea foarte comerciala. Dar suna ca dra…scuzati. Sincer, mi se pare o poluare fonica si vizuala. Probabil ideea este de a infatisa ceva din spiritul dansului pe care il faceau araboaicele in fata sotilor lor pentru a fi cele alese pentru noaptea respectiva. Ideea in sine de a face ceva atat de intim in public este vulgara, dar atunci cand combinam acest dans cu mizeriile pe care trebuie sa le faci in ziua de astazi pentru a fi remarcat (ma refer la cracanatul realizat “magistral” de Hadysse sau cum o mai fi chemand-o si de mainile tipului in fusta care o pipaie peste tot) iese ceva de-a dreptul scabros. Si daca schimb “b” cu “r” nu cred ca gresesc cu nimic. Ca de obicei, Eurovisionul o sa fie o mizerie. Si totusi, in fiecare an ma uit la el cap-coada. Scriu punctajele pe foi, fac clasamente, desi nu prea este nicio surpriza atunci cand castigatorul e anuntat. O fi din cauza patriotismului ce zace in mine (fara a iesi la iveala, bineinteles), sau sunt doar curioasa sa vad daca lumea a mai priceput ceva din sensul concursului, care ar trebui sa fie despre muzica si numai despre muzica?

Later edit: Nu, nu am fi castigat. Nici daca ar fi existat piticii aia. Nu eram constienta de faptul ca show-ul va fi atat de slab. Oricum, ma bucur ca nu a castigat Turcia. Btw, mi-am dat seama de ce ma uit la Eurovision. Vreau incerc sa nu ma mai simt complexata de faptul ca traiesc in Romanica. Si in fiecare an e din ce in ce mai rau. Iupii!

Haicinci-Editia II

Tessa — Mon, 04 May 2009 20:14:17 +0000

A fost nevoie de multe search-uri pe google ca sa dai de o asemenea judecata de valoare? Ei si sa nu-mi spui ca nesimtitii scrisesera “impartim” in loc de cum e corect, “inpartim”! Bine ca le-ai aratat tu lor.

Pui, nu cred ca la asta se referea iubi tau cand ti-a spus sa iti faci poze in toate pozitiile.

Extraordinar. Cat de bine se contopesc poza si descrierea. Magnific. Felicitari.

Haos total. Noroc ca nu ne-atinge.

Tessa — Mon, 04 May 2009 20:08:06 +0000

Vin acasa, deschid televizorul. Realitatea Tv. Breaking news. Maine, greva in scoli. Okay, deci imi scot alarma de la telefon. O sa dorm si eu pana la 11, o sa astept sa mi se faca micul dejun copios si o sa stau in fata lui in jur de o ora, savurandu-l, in loc de obisnuitul sandwich facut la repezeala. Apoi o sa ma imbrac lin, incet, usor, calm, sa nu ma ranesc, si o sa ies in oras. La plimbare. Cu prietenii. Pe Copou. Eventual in Gradina Botanica, daca o sa fie frumos. Jucam un volei, ne bucuram de greva. Un sentiment pe care nu l-am mai avut dintr-a 6a, cand a fost greva aia de 3 saptamani. Ce frumoasa e viata. Ma culc linistita. Ma trezesc peste o ora. Aud, ca prin vis, o voce. “Hai, trezeste-te, ca maine ai scoala.” Poftim?! Foarte indignata, incep sa vociferez: “Ce scoala? Doar e greva. Doar n-o sa-mi fac acuma lectiile. Lasa-ma sa dorm.” “Hai, ca nu mai este maine greva. Maine aveti program normal.” As minti daca as spune ca nu ma asteptam la asta. Doar traim in Romania, abrambureala e la maxim. Ma scol din pat. Incepe distractia. Unde e telefonul ala ca sa setez alarma pe maine dimineata, unde mi-oi fi aruncat ghiozdanul, sa ia cineva asternuturile astea de aici, si hai, ca am treaba. Bine macar ca nu mai suntem intr-a 7a sau a 8a. Un comentariu tampit care nu poate fi invatat decat prin toceala duminica seara sau luni se uita complet pana joi. Asa ca ce putem zice decat slava Domnului ca nu suntem si noi prinsi in vartejul asta si ca nu ne afecteaza prea tare. Amin.

Credinta sau obligatie?

Tessa — Thu, 02 Apr 2009 18:03:34 +0000

Ar trebui sa Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu. Pentru nenumarate lucruri de care, de obicei, nici nu sunt constienta. De exemplu, pentru ca am o familie care ma iubeste. Pentru ca am prieteni adevarati. Pentru ca am viata personala. Pentru ca nu sunt egocentrista. Pentru ca nu sunt bolnava din nastere. Pentru ca nu sunt diforma. Pentru ca nu sunt naiva. Pentru ca nu sunt retardata, pentru ca nu sunt (total) dezorganizata, pentru ca nu sunt proasta, pitipoanca, inconstienta, handicapata, pentru ca am respect de sine si mai ales pentru ca stiu unde sa ma opresc. Ar trebui. Dar nu o fac. Niciodata. Nu sunt cine stie ce credincioasa, ma dedic credintei poate mult mai putin decat ar trebui. Nu cunosc decat partea teoretica a ei, cu toate ca spiritualitatea nu se poate exprima in cuvinte si scheme pe tabla, la ora de religie. Nu cred ca ar trebui sa fim fortati sa invatam rugaciuni. Suntem, totusi, contrar anumitor pareri, in deplinatatea facultatilor mintale si putem alege prin prisma propriei constiinte. In momentul in care te simti constrans sa crezi, sa te rogi, sa ii dai cersetorului de la capatul podului (cel mai probabil, un alcoolic care o face pe handicapatul in lipsa de bani de tuica) ultimii bani, unde-i liberul arbitru? In pauza de masa?

Of, fir-ar sa fie, am inceput sa scriu intr-un moment de spiritualitate si am terminat (din nou) prin a ma certa cu peretii. Deficienta profesionala. Sau nu.

Poezie. Sau nu.

Tessa — Fri, 27 Mar 2009 14:18:10 +0000

Aceasta e, fara doar si poate, o poezie. Inca nu e,
Dar va fi.
Ca orice poezie, va avea
ritm,
rima
si masura.
Nu va suna bine.
Cui ii pasa? Eu vreau mai putin.
Sau mai mult, poate.
Vreau doar sa-mi pot varsa sufletul
Picatura cu picatura,
Ca morfina intr-o perfuzie,
Prin brat,
Prin palma,
Prin degete,
Prin stilou,
Pana pe foaia de hartie. Si vreau
sa ramana acolo.
Caci daca versurile
Nu vor avea masuri egale,
Voi sti ca bataile inimii mele
Nu pulseaza odata cu freamatul Universului.
Si daca ritmul versului
Nu va suna ca o simfonie de ganduri inlantuite,
Poate ca sufletul meu a uitat toate acordurile
Pe care i le-am fredonat vreodata.
Iar daca rima nu va parea creata
In scopul armoniei pure,
Inseamna ca sufletul meu nu vrea sa rimeze
Nici cu foaia de hartie,
Nici cu Universul.
In fata juramantului lor mut,
Totul e-n zadar.
Pentru o eternitate ingradita de notiunea timpului,
Voi intoarce Universul. Cu legile lui,
Cu tot.
Iar sufletu-mi va curge iar
Prin stilou,
Prin degete,
Prin palma,
Prin brat,
Inapoi in inchisoarea lui vesnica.
Iar foaia de hartie va ramane doar
O cicatrice a zadarniciei sufletului
Pe altarul constiintei.
Tot ce-am vrut sa spun vreodata
Asta e.
Nu stiu de ce as vrea sa fie poezie.
Poate ca vreau doar sa ma mint din nou.
Sa-mi spun inca o data ca viata mea are
Si ritm
Si rima
si masura.

Haicinci-Editia I

Tessa — Sun, 15 Mar 2009 09:01:03 +0000

Intr’adevar. Tu si ceilalti saptemiliardeoptsutecincizecisinouademilioanetreisutesaizecisipatrudemiiosutacincisprezece originali cu exact aceeasi descriere, aceeasi pozitie in poza, acelasi skin, aceiasi, aceiasi, aceiasi.

commu, viata, sau mustata?

Mie imi miroase a neuroni neuron scurtcircuitat pe’aici. I wonder why

aA?!