Radyana’s Weblog

Aceasta e, fara doar si poate, o poezie. Inca nu e,
Dar va fi.
Ca orice poezie, va avea
ritm,
rima
si masura.
Nu va suna bine.
Cui ii pasa? Eu vreau mai putin.
Sau mai mult, poate.
Vreau doar sa-mi pot varsa sufletul
Picatura cu picatura,
Ca morfina intr-o perfuzie,
Prin brat,
Prin palma,
Prin degete,
Prin stilou,
Pana pe foaia de hartie. Si vreau
sa ramana acolo.
Caci daca versurile
Nu vor avea masuri egale,
Voi sti ca bataile inimii mele
Nu pulseaza odata cu freamatul Universului.
Si daca ritmul versului
Nu va suna ca o simfonie de ganduri inlantuite,
Poate ca sufletul meu a uitat toate acordurile
Pe care i le-am fredonat vreodata.
Iar daca rima nu va parea creata
In scopul armoniei pure,
Inseamna ca sufletul meu nu vrea sa rimeze
Nici cu foaia de hartie,
Nici cu Universul.
In fata juramantului lor mut,
Totul e-n zadar.
Pentru o eternitate ingradita de notiunea timpului,
Voi intoarce Universul. Cu legile lui,
Cu tot.
Iar sufletu-mi va curge iar
Prin stilou,
Prin degete,
Prin palma,
Prin brat,
Inapoi in inchisoarea lui vesnica.
Iar foaia de hartie va ramane doar
O cicatrice a zadarniciei sufletului
Pe altarul constiintei.
Tot ce-am vrut sa spun vreodata
Asta e.
Nu stiu de ce as vrea sa fie poezie.
Poate ca vreau doar sa ma mint din nou.
Sa-mi spun inca o data ca viata mea are
Si ritm
Si rima
si masura.