Radyana’s Weblog

Mai văzusem “O gâză” interpertată de Horaţiu Mălăele cu ceva timp în urmă şi m-a impresionat. Nu ştiu de ce. În orice caz, m-am hotărât să o ascult din nou şi să o scriu. În afară de prima parte, pe care am sărit-o, pentru că mă dureau degetele, deşi are şi ea importanţa sa în perceperea sensului, care m-a interesat mai puţin. Interesantă mi se pare linia ideilor, ascendentă şi apoi descendentă într-un ritm ameţitor. Anyway, enjoy.

Observ o gâză. Urcă pe tulpină. O gâză cât un bob de mei. Adică nici cât un vârf de ac. Ce ac? Mai mică. Mă aplec spre ea, o iau cu un fir de iarba, încet, uşor. Încet, să nu se piardă. E-n mâna mea. Mă gâdilă în palmă. Nu râd, c-o sperii. Sunt o fire calmă. Mai bine o pun aici, pe-o pietricică. De fapt, nici nu prea e atât de mică. Nici nu e gâză. E…un gândăcel. Dacă mă uit şi mai atent la el, e chiar gândac în lege. Cât o nucă. Să-l iau…nu-l iau. Mai ştii cum mă apucă? Parcă e o broască. Bine că nu sare. E…cât un pepene. Ba nu, ceva mai mare. Da…nici atât de mare. Doar cât un viţel, puţin mai gras. Un bou, ceva. La fel, l-aş mângâia uşor pe cap, dar nu-l ajung, că e cât un dulap. Ce zic dulap; tractor, vapor, balaur, are şi colţi, şi coadă: brontozaur. Când calcă, se cutremură pământul, iar când respiră, simt că mă ia vântul. Dar eu stau bine înfipt, puternic, stâncă, sunt sănătos şi sunt chiar tânăr încă, am bicepşii de fier şi tricepşii, şi ceilalţi muşchi la fel, căci monstrul ăsta nu-i la o adică…decât o gâză cât un vârf de ac, mai mică. E-n mâna mea, mă gâdilă în palmă. Nu râd, c-o sperii. Sunt o fire calmă.