Radyana’s Weblog

Tot aud vorbindu-se despre ce “gen” suntem fiecare. Si nu, nu ma refer la masculin, feminin sau neutru. Asa ca m-am gandit ca poate ar trebui sa imi dau seama si eu ce…gen sunt. Si ce moment mai bun as fi putut sa gasesc pentru a-mi pune asemenea intrebari existentiale, decat “frumoasa” seara de 17 noiembrie, in care sfidam cancerul de afara stand in camera mea calda, sub o patura si mai calda, invatand la fizica penru testul de a doua zi? Si ce loc mai bun pentru a-mi da un raspuns as fi putut gasi, decat jurnalul cu flori cusute pe coperta, care ma astepta rabdator sa ii impartasesc toate visele si bucuriile, toate deznadejdile si “succesurile”, toate intrebarile si raspunsurile? Sunt linistita. Chiar multumita. Pentru ca, desi voi lua 5 in test la fizica, macar stiu ca am facut ceva bun. Pentru mine si numai pentru mine. Am aflat mai multe despre mine…am aflat ce “gen sunt”.

Sunt genul care poate sta o ora uitandu-se la acelasi lucru nemiscat, fara a se plictisi. Sunt genul care raspunde cu “nu” la toate intrebarile, pentru ca mai apoi sa intrebe “Ce-ai spus?”. Sunt genul care poate sta fara regrete cu cartea in mana pana la 1 noaptea, desi ar fi putut termina la 8 seara daca se lipsea de patinoar. Sunt genul care strange toate lucrurile absolut nefolositoare, pentru ca ii amintesc de un moment placut, aruncandu-le pe cele ce s-ar putea sa ii fie, vreodata, de ajutor, fiindca “ocupa loc”. Sunt genul care iubeste culorile, dar adora sa poarte negru. Sunt genul care se entuziasmeaza pana la euforie in asteptarea unui moment, pentru ca mai apoi sa-i piara orice chef cand evenimentul e pe cale sa se petreaca. Sunt genul care uita de tot si toate atunci cand scrie exact ce-i trece prin cap, fara a sti, fara a-i pasa daca acele cuvinte vor avea vreodata sens pentru cineva, in afara de el insusi. Sunt genul care, desi avertismentul cu “Low Disk Space” apare din 5 in 5 secunde, nu sterge nimic, fiindu-i teama ca ar putea sa regrete mai apoi. Sunt genul care incearca sa zambeasca tot timpul si nu ii iese niciodata. Sunt genul care prefera sa-si numeasca un prieten “blegule”, inainte sa-i explice ce a gresit. Sunt genul care tinde sa descopere absolutul, dar nu vede ceea ce este exact sub nasul lui. Sunt genul care isi ia papucii de casa cu ursuleti pana la magazin, indiferent de cate priviri strambe ar atrage. Sunt genul care se cearta pana la epuizare pentru niste cauze in care crede, desi nu ii vor aduce niciun folos, cedand usor in cazurile in care ar putea sa aiba ceva de castigat. Sunt genul care asteapta cu nerabdare un sfarsit, desi stie ca tot ce ii va aduce el va fi doar un nou inceput. Sunt genul care se bucura cand vede ceasul batand fix, desi nu crede in superstitii. Sunt genul care rade de 100 de ori la un banc bun, pentru ca mai apoi sa rada de alte 200 de ori cand merge singura pe strada si si-l aminteste. Sunt genul care prefera sa scrie in jurnal decat sa isi invete la fizica, constienta de inconstienta, constienta ca o va costa. Sunt genul caruia ii plac la nebunie unele lucruri, pana cand iese din magazin cu ele in sacosa. Sunt genul care, desi stie ca va fi prinsa, nu poate lasa fituica din mana. Sunt genul care incepe 20 de carti si nu termina niciuna. Sunt genul care rupe toate lucrarile si le arunca, inainte sa vada ce a gresit. Sunt genul care detesta cainii tip sobolan (gen chiuaua) si adora Husky si Saint Bernard. Sunt genul care uraste atat manelele, cat si hip hop-ul romanesc in care se vorbeste despre bani, femei si bautura, dar danseaza pe amandoua la o petrecere. Sunt genul care sta imbracata cu trei randuri de haine si invelita cu 2 paturi si o plapuma daca afara e iarna, desi in casa sunt 30 de grade. Sunt genul caruia pisicile negre ii poarta noroc (am o pisica neagra). Sunt genul care mangaie toti cainii vagabonzi, desi stie ca sunt plini de purici sau nespalati de la ultima ploaie. Sunt genul care, daca ii e somn, rade o ora cand vede un deget. Sunt genul care da ignore fara alte comentarii celor care incep conversatiile cu “helau papusa”. Sunt genul care, daca la un minut distanta de casa realizeaza ca si-a uitat ceva, suna sa vina cineva sa i-l aduca. Si de ce am scris aici toate chestiile astea fara absolut niciun sens, scop sau folos? Probabil pentru ca sunt genul care sa scrie toate chestiile astea, fara sens. Sau scop…sau folos.