Peste o luna e ziua mea. De ce sunt asa entuziasmata? Peste o saptamana plec la mare, peste 3 ani voi fi majora, peste… Oare de ce ne bucuram atat de mult de trecerea timpului? De ce nu stim sa ne bucuram de fiecare clipa? De ce nu pretuim prezentul, de ce credem ca viitorul va fi intotdeauna mai bun decat trecutul, de ce nu suntem niciodata multumiti cu ce avem? Cu cat astepti mai mult un moment, cu atat mai greu te vei desparti de el si iti va fi mai dificil sa’l lasi in trecut. Asa se nasc melancoliile, chiar depresiile.
Se spune ca trebuie sa iti traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Usor de zis..Sta in natura omului sa nu fie niciodata multumit pe deplin cu ce are, iar dupa mine, sa traiesti Ca Si Cum ar fi ultima ta zi, este supraomenesc… Mai suntem tot atat de fericiti cand spunem despre lucruri care se vor intampla peste mult, mult timp? De exemplu: Peste 50 de ani o sa fiu o babuta cu multe multe riduri, sani lasati, cocoasa de un metru, a carei viteza maxima va fi de 20 de metri pe ora. Yeee! \:D/ Acum parca n’am mai vrea sa treaca timpul…Si ce repede trece el cand nu vrei…si ce incet atunci cand ai vrea sa treaca pe langa tine ca acceleratul prin gara de nord..E drept? Nu e, bineineteles, dar nici noi nu suntem drepti cu el..
Peste o luna e ziua mea..am mai imbatranit cu un an..Stiti voi, “O pasarica mi-a spus ca ai mai imbatranit cu un an , asa ca am mancat-o”..Ei, pot sa mananc eu si un stol, pana ma impusca vegetarienii, pasarica aia are dreptate, fir’ar ea de ouatoare…Ce poti sa faci mai bine decat sa incerci sa te multumesti cu ce ai, cu ce esti, si sa accepti faptul ca timpul trece la fel de repede, indiferent de ce vrem noi? Nimic, nimic, nimic…
